joi, 15 octombrie 2009

Cred că ne aşteaptă alegeri parlamentare anticipate

Cu puţine minute în urmă Traian Băsescu a anunţat că Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, este prim-ministrul desemnat pentru a forma un nou guvern. Preşedintele a explicat că a preferat un economist, familiarizat cu politicile economice naţionale şi expert în relaţiile financiar-bancare externe, unui om politic. În felul acesta Băsescu a dat şah pentru a doua oară - după scoaterea din guvern a PSD - majorităţii antiprezidenţiale (PSD-PNL-UMDR, la care s-au adăugat conjunctural şi celelalte minorităţi naţionale, în total 65% dintre parlamentari). Dacă propunerea preşedintelui nu este votată de Parlament, Traian Băsescu este obligat să desemneze un nou premier, iar dacă nici acesta nu întruneşte majoritatea în Parlament, vor fi alegeri anticipate.

Oricum ar fi, Traian Băsescu cîştigă. Dacă îşi impune premierul, e clar de ce. Dacă nu şi-l impune, va juca rolul de victimă - care i-a prins atît de bine cînd cu referendumul pentru suspendarea sa din funcţie -, îşi va atrage voturi de la mulţi din cei scîrbiţi de politică şi politicieni (care vor vedea în preşedinte singurul care vrea să facă ordine, dar e boicotat) şi va cîştiga mai uşor alegerile prezidenţiale. Apoi va declanşa alegerile parlamentare anticipate, pe care e posibil să le cîştige PDL. Oricum, în tot acest timp, PDL va continua să guverneze.
Deci, şahul dat de Băsescu coaliţiei PSD-PNL-UDMR e foarte aproape să devină mat.

Că Băsescu ştie ce face a observat şi Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul a declarat la Realitatea Tv că preşedintele a propus în mod intenţionat o "păpuşă de paie", care are toate datele să fie respinsă de majoritatea parlamentară. Lucian Croitoru este un tehnocrat - iar Băsescu taman ieri zicea că un tehnocrat este o păpuşă de paie manipulabilă de partide. Lucian Croitoru nu are nici o experienţă de conducere - adică de stăpînit oameni şi de luat decizii -, pentru că a fost mereu expert şi consilier, nu executiv. Lucian Croitoru nu are decît susţinerea PDL în Parlament.

Mai mult ca sigur că Lucian Croitoru face conştient acest joc, întrucît, aşa cum a spus Traian Băsescu, lui i s-a mai propus funcţia de premier imediat după alcătuirea coaliţiei PDL-PSD, dar atunci a declinat oferta. De ce a refuzat cînd avea sprijinul a peste 70% dintre parlamentari, dar acceptă acum? E clar că ştie că va fi respins. De altfel, discursul său de la Cotroceni a fost unul însăilat şi ca formă, şi din punct de vedere al conţinutului. Ca al unui om care bifează o activitate fără nici un chef, doar din datorie.

Liderii PNL şi PSD, Crin Antonescu şi Mircea Geoană, au declarat imediat că resping propunerea lui Băsescu. Ceea ce duce la prelungirea crizei politice şi întîrzie măsurile pentru ieşirea din criza economică, cu consecinţe grave pentru România, pe care le-au subliniat amîndoi. Însă, ei, care au declanşat criza politică, nu-şi asumă nici o responsabilitate. PSD trebuia să înghită eliminarea lui Dan Nica din guvern şi să rămînă la guvernare, dacă era preocupat de situaţia ţării. PNL nu face decît să încerce să profite cinic de situaţie. UDMR probabil că se va reorienta, dacă îşi dă seama că nu are nimic de cîştigat. De altfel, Kelemn Hunor, lider al UDMR şi candidat la preşedinţia statului, a fost şi cel care a lăsat o uşă deschisă către Băsescu şi PDL. A spus că UDMR este interesat stabilitatea politică şi că urmează să discute cu preşedintele Băsescu şi cu premierul desemnat Croitoru pentru a hotărî dacă votează pro sau contra.

Din păcate pentru liderii PSD şi PNL, prin deciziile lor au ajuns iarăşi cu spatele la zid. Orice ar face, Băsescu cîştigă. Şi este de aşteptat ca apoi, PNL şi PSD să fie decapitate şi, mai grav pentru ele, să nu mai poată ajunge la guvernare pentru următorii patru sau opt ani.

10 Comentários:

Anonim spunea...

Basescu a avut de ales intre mai multe rele. Daca il desemna pe Johannis, dadea un semnal prost electoratului sau care nu vedea rostul sa il mai voteze inca odata, dupa ce el a nuit un premier din parte adversarilor politici. Daca numea un premier de la PDL era un afront total fata de majoritatea deja conturata si nu ar fi fost bine primita nici de opinia publica. A ales a treia cale, un premier cvasi-independent care, ce ar putea fi acceptat de opinia publica, dar care e inacceptabila pentru majoritatea PSD-PNL-UDMR. Nu este o carte castigatoare pentru Basescu. E doar mai putin proasta decat celelalte. Ideea lui Basescu nu e sa impuna un guvern Crotoru, ci sa mentina guv. Boc in functie pana la alegeri. Croitoru nu va fi acceoptat de parlament, guv. Boc ramane in functie. Basescu a aratat din nou ca se pune de-a curmezisul curentului. Daca in alte ocazii, acest pus de-a curmezisul a fost intrerpretat de populatie ca fiind pentru o ocazie buna, de data asta ar putea fi vazuta ca o incapatinare prosteasca si va fi sanctionata la vot.

Anonim spunea...

Nu vor fi anticipate. Chiar daca Croitoru va cadea de doua ori in Parlament, acesta nu se desfiinteaza cu 6 luni inainte de alegeri. guv. Boc ramane in functie. Dupa alegeri se reia totul de la zero. Cele doua voturi impotriva investirii nu vor mai conta. Presedintele, oricine va fi, va desemna un nou premier. Daca geoana va fi presedinte, va desemna pe cineva agreat de PSD, PNL si UDMR. Daca Basescu va obtine al doilea mandat, va incerca sa creeze o coalitie in jurul PDL. Abia daca nu va reusi sa faca acest lucru de 2 ori, va putea desfiinta Parlamentul si convoca anticipate. Dar nu se va ajunge pana acolo pentru ca fie PNL, fie PSD va intra la guvernare cu PDL. Asta doar daca Basescu ia al doilea mandat, ceea ce nu cred ca se va intampla. Varianta ca Antonescu sa ajunga presedinte e improbabila pentru ca cu 15-18% nu are cum sa intre in turul 2.

Unknown spunea...

Evident, eu nu ma astept la alegeri parlamentare anticipate pina la cele prezidentiale. Nu ne da voie Constitutia. Nu se poate nici din pdv procedural, pentru ca propunerea a doua cabinete si votgul pentru/impotriva din parlament dureaza. Deci, era vorba despre alegeri antiticpate dupa alegerile prezidentiale. Nu scrie nicaieri ca dupa prezidentiale procedura pt guvern se ia de la zeroi, adica nu mai conteaza ca au fost respinse doua cabinete. Dupa prezidentiale, Basescu dizolva parlamentul si se fac alegeri parlamentare anticipate.
Si n-am nici o indoiala, Basescu ia si al doilea mandat. Pe cine ati vedea cistigator in locul lui?

sceptik spunea...

Nu le pasa lor de stabilitatea si criza... Pana acum ce masuri au luat? Toti sunt acelasi material, cu observatia ca ne indreptam spre o dictatura sub Basescu. Ce se intampla este un joc politic, menit sa-l propulseze mai bine pe Basescu in fruntea celorllalti. Lumea nu prea stie si o va musca. Faza proasta e ca si daca stim ce va fi, tot nu prea ai alternative. Nu avem cu cine vota, e clar. Nu exista iesire din impas. Ne vom afunda si mai tare in ... Ca in bancul cu Bula:

- Stii cum a scapat Bula de ciroza?
- ?!
- A murit de SIDA.

Cam asa si acum:

- Stiti cum vom scapa de criza?
- ?!
- Intrand sub o noua dictatura.

Intelegeti voi ce vreau sa zic. Sau nu?

Donkeypapuas spunea...

Domnule Claudiu Târziu,
aţi început să daţi pupicuri prin unele zone? Nu vedeţi că Băsescu pur şi simplu nu şi-o poate scoate din cap pe Nuţi- spaima...? Că nu poate renunţa la mascote precum Videanu, Berceanu, Boureanu etc.?

Anonim spunea...

Nu cred ca se justifica fatalismul re-alegerii marinarului cu tendinte despotice, atata vreme cat americanii au dat semnale clare ca nu il mai sustin (cum au facut-o acum 5 ani), iar in sondaje este in cadere, chiar daca este inca in frunte. In realitate, in turul II are toate sansele sa piarda, daca contracandidatul, oricare ar fi el, nu-si va da singur cu stangul in dreptul. Asta nu inseamna ca va fi mai bine, dar cine stie?, poate macar un rau cu o idee mai mic.

Ilie Catrinoiu: http://culianu.wordpress.com/ spunea...

Eu astept sa apara la noi Partidul Distributist. Atunci voi vota si eu.

Unknown spunea...

Donkeypapuas:

Chiar nu ma asteptam sa discerneti nuantele, sau sa evaluati corect o situatie.

M-ati vazut ca ma bucur ca va mai fi Basescu inca cinci ani la Cotroceni? Drept e ca, dupa cum se comporta, cu ceilalti mi-e teama ca ar fi si mai rau. Dar m-ati vazut ca il laud pe Basescu si ca exult in perspectiva unei noi lovituri de maestru?

Doar am constatat ca si-a facut jocul si de data asta. Si am opinat ca, daca liberalii sau pesedistii nu vin cu vreo mutare spectaculoasa, Basescu are deja nu numai un nou mandat de presedinte ci va avea si un guvern mai puternic la indemina.

Credeti-ma, Basescu m-a lamurit definitiv si cit e de roman, si cit e de crestin, si cit de tare lupta contra sistemului, si cit de mutl condamna comunismul. Nu mai obtine votul meu.

sceptik spunea...

http://www.napocanews.ro/2009/10/klaus-iohannis-un-mason-spre-palatul-victoria.html

horia barbat spunea...

vorbind de idei spectaculoase: daca geoana, antonescu si kelemen isi retrag candidatura la prezidentiale si-l propun pe iohannis ca si candidat unic al unei opozitii "unite", atunci basescu e in dipshit, cu toate manevrele lui. pierde din primul tur, pariu? nu cred ca-l mai salveaza nici nominalizarea la presedintia rep. moldova, "bunaoara"...:PPP