miercuri, 2 decembrie 2009

Ieri, în Timişoara...


1 decembrie 2009. Ziua naţională a României. Timişoara – oraş simbol al jertfei pentru libertate. Piaţa Operei, loc al jertfei din decembrie 1989. Balconul Operei este acoperit de steaguri roşii. Balconul de unde, pe 20 decembrie 1989, era citită celebra Proclamaţie de la Timişoara, cu al său punct 8 pentru lustrarea nomenclaturiştilor.
20 de ani de la o revoluţie furată. O zi în care urmaşii PCR vor să înhaţe şi simbolurile acelei revoluţii. Făptuitorii, Geoană, Antonescu, Ciuhandu, n-au curaj să se arate, vorbesc din clădirea Operei. Afară, cîteva sute de aplaudaci de partid strigă: „Geoană, preşedinte!”. Curînd, nu se mai aud. Îi acoperă glasurile timişorenilor revoltaţi, 3000 – 4000 de oameni, mulţi dintre cei care au fost aici şi în decembrie 1989. Geoană şi restul ies pe uşa din dos.
Timişorenii au spus: ne-aţi călcat în picioare, ne-aţi jefuit orice speranţă, ne-aţi mîncat 20 de ani din viaţă, dar nu ne cereţi să ne şi placă. Pînă aici.
TVR tace. E condusă de pesedistul Sasu. Realitatea Tv şi Antena 3 manipulează. Mai au puţin şi cer intervenţia minerilor, pentru a elibera Piaţa Operei de “golani”. Sînt ale lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu, oameni cu vechi legături în fosta Securitate.
Ion Iliescu, principalul responsabil de crimele din 89 şi 90, spune că manifestanţii sînt necivilizaţi. Doamne, ce eufemism! Putea să strige, ca odinioară în Piaţa Universităţii: nişte huligani. Sau putea să reclame amestecul “agenturilor străine”.
La Braşov, Cluj, Bucureşti, Constanţa şi Iaşi au loc manifestaţii spontane de solidarizare cu Timişoara şi de protest contra tentativei de confiscare a simbolurilor revoluţiei. Parcă n-au trecut 20 de ani. Trăim momente similare cu cele din 89. De data aceasta, revoluţia nu mai e îndreptată contra unui regim şi a unui dictator, ci a ticăloşiei şi a prostului gust. E o revoluţie a bunului-simţ. Iar bunul-simţ nu este la politicienii-păpuşi, ci în stradă.
Evenimentele de ieri fac cît o pereche de palme zdravănă pe obrajii graşi ai clasei politice. Pe unii poate îi va trezi. Altora ar trebui să le amintească de ruşine: Radu Cîmpeanu, fost lider PNL, Mircea Ionescu Quintus, fost lider PNL, Gheorghe Ciuhandu, primar al Timişoarei şi fost lider al PNŢCD, Emil Constantinescu, fost lider CDR şi fost preşedinte al României, Mircea Diaconu, mare actor şi senator PNL, Radu Sârbu, fost ministru şi lider PNŢCD. Cînd au fost sinceri, atunci cînd s-au ridicat împotriva neocomunismului şi au luptat contra lui Iliescu & Co, sau azi, cînd vor să-l aducă pe bătrînul stalinist din nou la putere dimpreună cu toată şleahta sa de comunişti reşapaţi, foşti securişti reciclaţi în capitalişti şi mafioţi odioşi?
Atenţie! Băsescu şi PDL nu există în această ecuaţie. Nu PDL şi Băsescu au fost la Timişoara. Nu Băsescu şi PDL sînt simbolurile anticomunismului sau paznicii acestora. Băsescu şi PDL ar putea fi doar beneficiarii unei prostii monumentale comise de păpuşarii lui Geoană şi Antonescu.

Citiţi şi:
UPDATE
V-am auzit la ”Realitatea TV” comparand manifestatia din Piata Operei din Timisoara cu o mineriada: adica timisorenii ar fi minerii, dornici sa restabileasca ordinea cu batele, manipulati cu iscusinta de agenti infiltrati. Am trecut cu un zambet peste nefericita analogie, dar ceea ce mi-a fost dat sa aud mai departe m-a umplut de uimire si amaraciune: ati calificat lumea adunata in piata pentru a protesta impotriva unor gesturi politice provocatoare, ca fiind ”oameni de slaba calitate”. Cum ati ajuns la aceasta concluzie, urmarind doar cele cateva secvente pe care televiziunile de stiri le-au difuzat cu zgarcenie? Dupa … ”fizionomie, dupa cum aratau”, ati argumentat cu seninatate.

9 Comentários:

Anonim spunea...

Cred ca de data asta ma voi duce la vot duminica. Macar sa nu il "foloseasca" altcineva in numele meu, pentru ca situatia actuala este mult prea rosie:)

Anonim spunea...

N-ar strica mai multa obiectivitate. Daca tot se dau linkuri spre HotNews, au ramas stirile spre B1TV si Evz. HotNews, B1TV sint cumva obiective? :) A fost o adunatura de PD-L-isti, mai putini decat membrii au cu partid pd-l-istii in orasele enumerate. Se trimiteau sms-urile intr-o veselie.

Anonim spunea...

Pentru a spori obiectivitatea articolului postat de Claudiu: http://www.zf.ro/zf-24/prima-reactie-publica-a-sotiei-sefului-de-stat-maria-basescu-ii-cere-lui-mircea-dinescu-sa-si-ceara-scuze-pentru-afirmatii-mincinoase-5147853/

Anonim spunea...

ma bucur ca sinteti in dezacord cu d-na Cornea, poate asta macar sa va aminteasca ca Basescu, nomneclaturistul cu acte, securistul cu dosar (nu stim ce continea a fost confirmat oficial de CNSAS ca avut insa vreo 12 ani, distrus, deh, intre timp, dar fiind la Anvers n 89 ma tem ca nu din cauza ca era vreun mare dizident). e incredibil ca in conditiile astea el tocmai sa para unora anticomunist , pt ca a citit o hartie in Parlament, neurmata de nici un gest practc , nici macar o micro-lustratie in propriul partid (Silvian Ionescu?). Impostura crasa.

Ion de la Chiuiesti spunea...

"Ieri, in Timisoara..." au fost cascadorii rasului! Boschetari platiti cu sticle de alcool, tineri de 18-20 de ani care habar nu aveau ce cauta acolo, toti condusi de cativa consilieri PDL. Priviti fetele celor ce strigau! Disperarea stafului electoral a lui Basescu a atins cote maxime! Asa-zisa scrisoare a Mariei pune capac.

Anonim spunea...

Ion, reaua ta credinta ma lasa fara cuvinte:) Dumnezeu cu mila.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Adevarul ti se pare rea-credinta Vlade? Nu te lasa intoxicat!

Anonim spunea...

Frate Ion bag de seama ca pentru tine ``Boschetari platiti cu sticle de alcool, tineri de 18-20`` nu ar fi decat asemeni Golanilor si Legionarilor din Piata Universitatii din 1990!
Ce scurta e memoria...
Eu unul nu mai vreau sa vina acelasi care are singe nevinovat pe maini,acel tradator de Neam si Tara,ma refer stii prea bine la tatucul iliescu si ai lui .
Sincer imi pare rau pentru tine,Frate Ion.
Doamne ajuta!
Marian.

ion iofciu spunea...

SCRISOARE DESCHISĂ

Radu Sârbu şi ai lui Trădătorii Neamului !



Expiratul Radu SÂRBU – se vrea preşedintele PNŢ-CD !


Numitul Radu Sârbu (ţărănist de conjunctură,cu “sarcini” precise) se visează un demn urmaş al Seniorului, si de o buna vreme s-a cocoţat pe scaunul şubred de preşedinte al crestin-democratilor.
Fost preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat în vremea guvernării CDR, Radu Sârbu a fost anchetat multă vreme, de Parchetul Naţional Anticorupţie în dosarul Flota şi în cel legat de privatizarea Petromidia. De mai bine de un an, domnul Radu dă ” interviuri” lunare la DNA despre multele nereguli si învarteli facute in perioada cand spera sa fie numit Prim –ministru al României.Un om slab si vulnerabil ,şantajabil şi imoral scos la "lumina” dupa vreo 6 ani de dispariţie şi impus de structurile informative, ca produs politic.
NU domnule Sârbu , eşti un produs toxic şi expirat !
Despre Radu Sârbu (pe numele lui de cod Apostatu) fostul şef al FPS,s-a scris în multe rânduri că ofiţerul lui de legătură înainte de 1989, a fost colonelul de securitate Mladin. Acest Mladin l-a urmat la FPS, plin de abnegaţie şi devotament, unde a fost “uns” şeful Serviciului de protecţie.Vorba romanului:prietenul la nevoie se cunoaşte!
Acest APOSTASTU (Radu Sârbu) nu este singur la PNŢ-CD,mai sunt lânga el si alţi infiltraţi , manipulatori şi cârtiţe, şi asta se vede din involuţia partidului,care nu poate iesi din mocirlă!
Românii au considerat întotdeauna Clujul că este inima Ardealului,,însa nu s-au gandit ce politicieni marcanţi vor apare de aici! În vremea când Emil Boc era numărul doi în conducerea UTC din judeţul Cluj si vicepreşedinte al Consiliului UAS la Universitatea „Babeş-Bolyai", la Casa tineretului isi desfaşurau activitatea politică colegii de generaţie:Ioan Rus, Vasile Dîncu , Ion Novăcescu,Radu Sârbu etc. Iată cum regăsim dupa mulţi ani această pleiadă ( îi putem spune Frăţie) a UTC-iştilor clujeni ,în Parlamentul si Guvernul României!

Iuliu MANIU ne-a lăsat ca testament îndemnul: 'Nu lăsaţi partidul să moară'.
Radu Sîrbu declara nu demult: “înainte de a fi creştin-democrat, eu sunt naţional-ţărănist taliban şi cred că singura noastră şansă este revenirea la valorile din anii ‘90, la singurele două lucruri care ne singularizau pe scena politică: reforma morală a clasei politice şi restituirea proprietăţilor”.
Bravo tovarăşe Sîrbu ! Taliban este termenul utilizat pentru o persoană care aparține unei mișcări musulmane sunnite și fundamentaliste, însă noi credeam ca eşti un creştin-democrat preocupat de reforma PNŢ-CD! Atunci de ce atâta zbucium în acest partid, care este miza reală acum când membrii şi simpatizanţii sunt în derivă şi debusolaţi, iar filialele sunt dezmembrate şi scindate ?
Nimic nu este întâmplator, iar ultimile evenimente petrecute, demonstrează foarte clar NEMERNICIA şi TRĂDAREA lui Radu Sîrbu, unealtă a Securităţii !
Răspunzând invitaţiei PDL unde a fost alături de cei care au lansat acea blasfemie numită Fundaţia Creştin –Dmocrată, precum şi prezenţa de la congresul PSD unde a declarat în faţa poporului pesedist şi a lui Ion Iliescu că: "Pentru a nu rămâne un pas formal, motivat de circumstanţe electorale, ne adresăm dumneavoastră,si vă rugăm să confirmaţi printr-o hotărâre a congresului acordul dintre PNŢCD şi PSD pentru reconcilierea naţională", Radu Sîrbu confirmă aceste acuzaţii .

Sângele şi blestemul victimelor ,,mineriadei iunie 1990’’ să cadă pe capul vostru!

Seniore Coposu dacă ne vezi si ne auzi, de-acolo de Sus,iartă-ne şi întăreşte-ne sufletul !

Ene Viorel
IonIofciu Bucuresti - 17.10.2010