luni, 12 aprilie 2010

La mulţi ani, Domnule Profesor!

L-am cunoscut pe dl Marcel Petrişor pe la mijlocul anilor ´90, cu prilejul unei vizite pe care a făcut-o pe neaşteptate la Bacău. Domnul Profesor, cum îi spunem mulţi dintre apropiaţii săi, m-a fermecat cu dezinvoltura, veselia, cultura sa vastă, poveştile sale minunate şi mai ales cu dragul pentru ceilalţi, pe care îl expiră prin toţi porii. Au mai trecut cîţiva ani pînă ne-am cunoscut mai bine şi i-am cîştigat prietenia - prin care mă onorează şi mă obligă. Felul său, zîmbitor şi discret, dar adînc lucrător, de a-şi manifesta credinţa, precum şi modul, tenace dar lipsit de încrîncenare, în care îşi urmăreşte idealurile, sînt pilduitoare pentru mine. De aceea m-am bucurat mult că a acceptat să se implice de la bun început în Proiectul “Rost”.

Am scris, în ultimii ani, de mai multe ori despre Domnul Profesor, în diverse gazete (vezi aici şi aici), şi i-am închinat şi un număr din ROST, pentru că viaţa sa are valoare de exemplu. Dar încă mai sînt multe de spus despre această personalitate-reper. Aşa încît, acum, cînd Domnul Profesor împlineşte 80 de ani (n. 13 aprilie 1930), vă îndemn să citiţi pe blogul prietenului Răzvan Codrescu o evocare a lui Lucian D. Popescu. E un modest omagiu şi un fel de a-i ura: La mulţi şi frumoşi ani!

PS:
Pentru că s-ar putea ca urarea mea să pară nepotrivită, avînd în vedere vîrsta adresantului, am să vă spun pe scurt o istorie care m-a marcat. Acum vreun an, poate doi, dl Marcel Petrişor constata, nu fără o uşoară urmă de nostalgie, că i-a slăbit puterea. "Cum aşa dom' profesor?", zic eu. "Păi, uite, pînă anul ăsta, ridicam singur sacul de ciment de jos şi îl duceam pînă la biserică, în deal. Acum trebuie să mi-l pună cineva pe umăr."
Ei, cu aşa puteri slăbite, cred că dom' profesor ar putea să mă vadă pe mine ieşind la pensie :)

Mănăstirea Petru Vodă (Neamţ), primăvara lui 2007, la parastasul Părintelui Gh. Calciu. De la stînga: Erast Călinescu, Corneliu Marcu, Lucian Popescu, Marcel Petrişor, J.V. Iamandi, Demostene Andronescu.

Bacău, sediul Fundaţiei Buna Vestire, 20 februarie 1995. De ziua mea de naştere, chiar ziua în care l-am cunoscut pe dl Marcel Petrişor.


5 Comentários:

Dan Carlea spunea...

La multi ani si sanatate, domnule profesor!
Stau si ma gandesc daca din generatia mea vor ajunge multi sa semene la varsta senectutii cu dumneavoastra.
(mi-ati fost profesor la Spiru, la un moment dat).
Eram un pusti fara minte.

Mirona-Ioana Tatu spunea...

Hristos a inviat!

La multi ani intru Hristos Domnului Profesor!

Uite asa iti dai seama cum trece timpul, cand te vede lumea intr-o fotografie de acum 15 ani (!!!), ce copilandru erai, subtirel, tras prin inel... :D

Tu speri sa mai ajungi la pensie?!... Nu ma refer ca n-ai avea zile si sanatate, ci LA CARE pensie?! La modul vertiginos in care scade natalitatea si imbatraneste populatia, tu, eu, si altii de varsta noastra, n-o sa mai avem de la cine sa primim pensie. Ma bucur ca ai postat aici acel film rusesc - "Cine leagana copilul?" - ca sa le fie multora dintre cei casatoriti un serios semnal de alarma: faceti, oameni buni, copii! Faceti-i pe toti! Nu mai "planificati" pe nici unul. Lasati-i sa vina pe lume, asa cum si cand vi-i da Dumnezeu. Cu bucurie...

Doamne ajuta!

Unknown spunea...

@ Mirona:

Pai, na, aveam 22 de ani :)
Vorbeam de pensie referindu-ma de fapt la virsta pensionarii, nu la banii pe care i-as primi ca pensie :) E clar ca noi o sa murim muncind. Daca nu cumva ne vine vreo mostenire din America :)

Mirona-Ioana Tatu spunea...

@ Pane Claudiu

Stiam ca ai rude in Polonia, nu in America. :)

Mda, 22 de ani! Ce varsta de aur! Pe vremea aia mai faceai box? La ce categorie: tantar?... :-)) Ca pentru categoria "musca" erai subponderal. :)

Unknown spunea...

@ Mirona:

:)
Nu mai faceam box, caci nu cadra cu noile preocupari :) Aveam deja trei ani de presa, eram redactor sef adjunct la un ziar local si presedintele Fundatiei Buna Vestire - Bacau.

Ultima categorie la care am boxat a fost semiusoara (60 kg) si in poza asta cred ca eram de semimijlocie (69) :) Bine, la o adica, puteam slabi, ca, vezi bine, aveam de unde :))