vineri, 25 martie 2011

Site dedicat cunoaşterii şi cinstirii mărturisitorilor din temniţele comuniste

Un grup de tineri ortodocşi a lansat chiar azi, de Buna Vestire, website-ul "Fericiţi cei Prigoniţi", dedicat cunoaşterii şi cinstirii mărturisitorilor din temniţele comuniste. Iată motivaţia acestei lucrări, expusă chiar de autorii ei: "Este mai mult decât evident că în ultimii ani s-a vorbit foarte mult despre mărturisitorii români care au pătimit pentru Hristos în temniţele comuniste. Blogosfera ortodoxă este foarte bogată în prezentarea unor astfel de materiale, aproape ca ne-existând site sau blog care sa nu fi abordat cât de puţin subiectul "sfinţii închisorilor". Cu toate acestea, mărturiile despre sfinţenia creştinilor trecuţi prin temniţele ateismului, sunt fragmentare, nedeplin organizate, la fel ca şi toate celelalte subiecte conexe prigoanei comuniste: istoria prigoanei, rezistenţa împotriva prigoanei, studiu psihologic şi teologic al Fenomenului Piteşti, etc.
Existând aceste carenţe în blogosfera creştin-ortodoxă, am simţit nevoia existenţei unui site care să reunească sub aceeaşi umbrelă, toate mărturiile existente despre viaţa mărturisitorilor din temniţele comuniste, dar nu numai atât, ci şi mărturiile despre cadrul istoric, social şi duhovnicesc în care aceşti oameni s-au sfinţit, lăsându-ne în urmă o nepreţuită lecţie de viaţă.
Am fost mişcaţi profund de tainele vieţii atâtor oameni sfinţi, atât de greu încercaţi, de căderile lor dramatice şi ridicările cutremurătoare până la sublim. Ne-au impresionat şi ne-au lăsat fără cuvinte faptele lor de credinţă, dar am primit în schimb nepreţuite învăţăminte. Şi sunt atât de multe lucruri pe care avem să le învăţăm de la aceşti oameni!
Chiar autorii acestui site dau mărturie despre patru mari mărturisitori care le-au schimbat viaţa dintr-una păcătoasă, într-una asumată pentru Hristos. Aceşti mărturisitori sunt părinţii Arsenie Boca, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Dimitrie Bejan şi mireanul Valeriu Gafencu. Şi dacă numai aceşti patru oameni cu viaţă sfântă au putut să aducă atâta schimbare în bine, oare cu cât mai mult nu vor aduce roade duhovniceşti atâţia zeci de mărturisitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, în viaţa tuturor creştinilor secolului 21?
Prin urmare, acest site, are ca principal scop cunoaşterea martirilor din temniţele comuniste, scoaterea lor la lumină, şi urmarea lor în dreapta mărturisire, în trăirea vieţii autentice întru Hristos. Avem datoria să îi cinstim pe aceşti mărturisitori, să le urmăm exemplul de trăire în Hristos, dar avem şi bucuria de a intra într-o relaţie personală cu ei, de a ni-i face prieteni şi ajutoare de nădejde."
Este într-adevăr un site necesar şi destul de bine făcut. Felicitări ostenitorilor acestui site şi să dea Dumnezeu să fie de folos cît mai multor creştini.
Avînd în vedere această iniţiativă, dar şi ultimele dispute despre ortodoxie, politică şi istorie din blogosfera ortodoxă, simt nevoia să reiau aici un mesaj al părintelui Calciu, care poate constitui şi o îmbărbătare pentru cei care au făcut site-ul "Fericiţi cei prigoniţi".

"Se aud la Putna paşii uşori ai mucenicilor şi al sfinţilor români şi paşii temeinici ai eroilor noştri. Se zguduie pământul de trecerea lor sfântă şi cine îi va pomeni dacă Biserica nu o face? Biserica Rusă a canonizat sute şi mii de sfinţi şi mucenici. Biserica Română nu are nici măcar unul. Toţi mucenicii din închisori, din mine, din lagărele de muncă forţată, exterminaţi prin tortură, bătăi, înfometare, toţi cei ce au murit cu numele lui Iisus pe buze sau cu numele Patriei, nu au fiinţă pentru Biserica neamului nostru. 
Scoateţi la iveală numele lor, aduceţi-i în memoria Bisericii, a neamului şi a lumii, căci mucenicia şi eroismul îşi cer ieşirea la lumina cunoaşterii lor. Dumnezeu vă va da inteligenţa, puterea şi îndemânarea de a o face. Dumnezeu va amuţi gura păcătoşilor şi a vrăjmaşilor voştri şi va pune în gura voastră cuvânt puternic şi-i va da pe ei în mâna voastră, dându-vă reuşită în acţiunea căreia acum îi puneţi temelia spirituală. 
Copiii mei, acţiunea voastră este binecuvântată. Ea nu urmăreşte nici o sancţiune, ci o dreptate. Ea îşi are rădăcina în sensul adânc al iubirii şi al convingerii că, arătând lumii adevărul despre holocaustul românesc (deşi cuvântul şi-a pierdut valoarea prin circulaţie forţată), voi vă faceţi purtătorii hotărârii lui Dumnezeu care iubeşte pe mucenici, pe sfinţi şi pe eroii adevăraţi. 
Pacea şi adevărul cel dumnezeiesc să fie cu voi toţi. Amin."

[Din mesajul părintelui Gheorghe Calciu adresat Adunării Generale a membrilor Asociaţiei "Rost", ţinută la Mănăstirea Putna în noiembrie 2005.]

3 Comentários:

Anonim spunea...

RUGĂ
de Radu Gyr

Doamne, răcoreşte ţara!
Suflă-I vântul peste răni...

Fă din lacrimi apă vie
Şi cununi din suferinţi.
Neamului dă-i veşnicie
Şi ocean de biruinţi.
Dă-ne, Doamne, mântuirea
pentru jertfa ce-am adus
Şi ne curmă sângiuirea . . .
Dă-ne Pacea Ta de sus!
Şi ca semn de împăcare,
odihneşte morţii lin.
De veghe la fiecare,
dă-le, Doamne, câte-un crin.

Anonim spunea...

Ce-i asta? Un site facut la plesenla? Cititi si va mirati. Cica e inmormantat la Petru Voda

Parintele Ilie Lacatusu s-a nascut la data de 6 decembrie 1909, in satul Crapaturile, judetul Valcea. Parintele Ilie a trait 74 de ani, adormind in Domnul la data de 22 iulie 1983 si fiind inmormantat in cimitirul de la Manastirea Petru Voda.

FericitiCeiPrigoniti spunea...

Multumim pentru atentionare "Anonim".
Intr-adevar este gresita informatia despre faptul ca pr. Ilie Lacatusu ar fi fost inmormantat la Petru Voda. Articolul a fost preluat de pe site-ul CrestinOrtodox iar noi nu am avut timp sa parcurgem in toata profunzimea materialul adunat.
Am corectat greseala si daca mai sesizati alte greseli in site va rugam sa ni le spuneti si le vom corecta.