Monahul Moise de la Oaşa, despre un Pateric al închisorilor comuniste

Nascut in 1974 la Resita, a urmat Facultatea de Drept din Timisoara, unde a intrat in A.S.C.O.R. si a apucat, cu nadejde, pe calea credintei. In 1996, a devenit frate la manastirea Posaga (Alba). Din 2000, obstea de la Posaga s-a mutat la Oasa, in Muntii Sureanu, la 1.400 de metri deasupra lumii. Dupa alti cativa ani de nevointe, monahul Moise Iorgovan a inceput un proiect cultural, care avea sa-l acapareze total: o cronica documentara, filmata si scrisa, despre suferintele din inchisorile comuniste din Romania si Basarabia, marturisite de fosti detinuti politici. Un demers nobil si temerar, despre frumusetea credintei in temnita.

Monahul Moise, Fortul 13 Jilava.

"Am inceput in anul 2004, pentru cartea despre Gafencu, care a aparut in 2007. In acea perioada, faceam expeditii de cercetare cateva saptamani, de doua ori pe an; intervievam supravietuitori ai inchisorilor care l-au cunoscut, studiam in arhivele CNSAS... Insa, din anul 2006 si pana in 2011, documentarea pentru Pateric a devenit ocupatie preponderenta, si la manastire am ajuns sa fiu musafir. Sigur ca mergeam des, si la Oasa, si la Petru Voda, sa ma linistesc, sa caut sfat, dar nu am mai putut duce viata de obste, si toata concentrarea mea a fost pe aceasta descoperire a Ortodoxiei din rezistenta anticomunista. Am avut parte de multa intelegere, si din partea parintelui staret Iustin, si a Inaltului Andrei, si a Inaltului Irineu, actualul arhiepiscop al Albei. E drept ca nici nu i-am facut de rusine, m-am purtat cum se cuvine peste tot, iar dupa un timp, au vazut si rezultatele acestei zbateri: cartile si filmele. Asta nu era o treaba pe care trebuia s-o faca un calugar. Dar daca n-o facea un calugar, n-o facea nimeni, pentru ca nu avea nimeni timp sa se dedice, sa umble atata prin tara; nici nu acceptau multi regimul de viata pe care l-am avut eu, mereu pe drumuri, dormind prin gari, stand la ocazie, cu rucsacul in spate, la pomana tuturor. Din punct de vedere monahal am suportat foarte multe lipsuri si caderi, dar cred ca a meritat. A fost o ocazie pe "ultima suta de metri" de a-i cunoaste pe batranii fosti detinuti politic si, practic, de a-i "spovedi". E important, pentru ca nu toti si-au scris experientele carcerale. Si oamenii astia sunt atat de batrani, pleaca unul cate unul, intr-un ritm infiorator de rapid. Pe urma, a fost munca in arhive. Nu in ultimul rind, am avut ocazia sa cunosc mai bine tara si oamenii, in general. Si asta m-a facut foarte optimist. Pentru ca am sesizat o mare sete de Dumnezeu la poporul asta si pentru ca am vazut ca se pot face lucruri minunate, fara resurse mari."

Citiţi interviul în Formula As!

Monahul Moise, alături de alţi călugări, rugîndu-se în faţa celulei din Casimca Jilavei în care a murit Costache Oprişan. Oct. 2010. Fotografii de Irinel Cîrlănaru