O sărbătoare a iubirii

Lumea noastră întreagă, cu toate bunele şi relele sale, nu este decît firul de dragoste suspendat între două miracole: Naşterea şi Învierea Domnului. Amîndouă obligatorii pentru mîntuirea omului. Numai prin dubla umilinţă a Creatorului, întruparea în creatură şi suferinţa pentru creatură, a devenit posibilă reîndumnezeirea omului. Două gesturi de neînţeles pentru noi şi, vorba lui N. Steinhardt, scandaloase: Dumnezeu S-a făcut om, ca să ia asupra Sa păcatele omenirii, şi a acceptat să fie batjocorit şi ucis de om, pentru a ispăşi păcatele omenirii. Două îndurări dumnezeieşti, pentru că s-au făcut prin voia şi cu participarea nemijlocită a lui Dumnezeu. Două fapte divine care fac miezul credinţei noastre. [Fără Naştere n-am fi avut Răstignire şi Înviere, iar fără Înviere nu ni s-ar fi dat posibilitatea mîntuirii.] Două acte de iubire desăvîrşită ale lui Dumnezeu pentru lumea care s-a lipsit de iubirea Sa. Două momente fundamentale, în care Dumnezeu şi-l face părtaş pe om, pentru ca dragostea acestuia din urmă să poată răspunde dragostei divine. Căci numai dragostea împărtăşită e rodnică. 
În dragostea cuminte a Fecioarei Maria îşi găseşte sălaş Pruncul Hristos. Este dragostea plină de credinţă şi deci cea mai mare. 
Înconjurat de dragostea înspăimîntată a ucenicilor Săi îşi varsă sîngele şi biruie moartea Mielul Domnului. Este dragostea plină de recunoştinţă. 
Naşterea Domnului este noul legămînt de iubire dintre Dumnezeu şi om, promisiunea re-naşterii omului întru Dumnezeu. Învierea Lui este pecetluirea acestui legămînt, calea prin care ne naştem în Cer. Dar fiecare drum are un început, iar drumul mîntuirii noastre începe cu cinstirea Naşterii din Betleem. Hristos se naşte, slăviţi-L! 

***

Vă doresc ca bucuria Crăciunului să nu vă părăsească nicicînd, iar anul cel nou să vă fie plin de izbînzi şi dragoste. La mulţi ani!