luni, 25 martie 2013

Nevoia unui front comun al presei româneşti

Foarte bună ideea lui Mihnea Măruţă, dar, cunoscînd mediul şi actorii, mă tem că utopică. Să dea Domnul să mă înşel!
De altfel, e prima dată cînd e formulată public, dar ideea unui front comun e discutată prin unele redacţii de ceva vreme. Trebuie să fie un motiv pentru care şefii din presă nu s-au aşezat încă la aceeaşi masă.

Mihnea Măruţă: "E nevoie să se aşeze la aceeaşi masă toţi cei care decid în mass-media, pentru a salva ce se mai poate salva. S-a ajuns într-un punct în care atât finanţatorii, cât şi producătorii informaţiei de presă sunt disperaţi, iar această disperare se repercutează asupra întregii ţări.
Soluţia nu poate să fie decât comună, iar concurenţa să reînceapă ulterior, după un moment T zero, constând în stabilirea obiectivelor generale şi a metodelor de salvare. Pentru ca jurnalismul să mai trăiască, e nevoie de reglementarea şi de curăţirea pieţei. E nevoie de reguli, de pedepse şi de arbitraj, pentru a separa onestitatea de înşelăciune continuă. Numai aşa se poate reveni la speranţa profitului.
[...] O conferinţă naţională a presei ar putea înfiinţa un organism de supraveghere deontologică (ştiu, termenul e compromis), ar putea stabili reguli pentru preluarea conţinutului, în favoarea producătorului şi în defavoarea agregatorului, ar putea concepe o taxă sau un abonament pentru mediul online şi, de ce nu, ar putea relansa dezbaterea privind legea presei.
Să nu ne mai minţim, cum o facem de două decenii: această breaslă nu se “auto-reglementează”, iar presiunile politice şi ale serviciilor secrete nu fac decât să macine încrederea publicului şi activitatea onestă a jurnaliştilor. Asta ca să nu redeschidem şi discuţia despre valori, etică sau protejarea minorilor.
Ceea ce construieşte în aceşti ani presa noastră este un viitor cu totul amoral, cu generaţii fanatizate şi alegeri radicale. În aceste condiţii, normalitatea unei situări “în centru”, a unei domoliri sociale, nu are vreun orizont tangibil. România e ameninţată nu atât de strategiile neprietenilor ei, cât de aglomerarea strigătelor şi de falia lipsei de îngăduinţă din presa pe care a lăsat-o să se cangreneze."

Citiţi textul integral aici, că merită!

Seja o primeiro a comentar