Poeme tîrzii (V)

Cîntec de despărţire

Zilnic ziduri ridic

către soarele oblic,

din spuma sîngelui care

se zbate la ţărmurile tale.

Mă-nstrăinez, cu un vis

mai puţin, şi tot mai închis

mi se înalţă

turnul de ceaţă.

Se-apropie ceasul cînd

bufniţe, stoluri, vuind

vor acoperi

şi boaba de cer gri

dintre mine, cel exilat,

straniul peşte-bărbat,

şi tine, cea adorată,

dar nu îndeajuns cîntată.

Sub vraja ta

Vicleană făptură a regelui soare

mă dezlegi de pămînt,

de cer, de mare.

Firele care mă ţin de cuvînt

mi le tai, unul cîte unul

cu un descîntec,

care mă poartă, nebunul...

Pînza norilor o spintec,

cu aripi de flăcări,

spre locul unde-o să beau absint

şi cuşcă din întrebări

o să-mi înalţ. Nu mint!

„Nesfîrşita luptă”

Dansuri suave şi fine

îmi pulsează în vine

cum aripa îngerului negru

palpită funebru,

cum aripa îngerului alb

fîlîie concav...