miercuri, 23 octombrie 2013

Cum poţi comite o nedreptate încercînd să faci dreptate

De văzut aici, de la minutul 30, despre "Experimentul Piteşti"!

Din păcate, nici cei de la TVR, nici istoricul Mircea Stănescu, prezent în studio, nu cunosc situaţia clădirii fostei închisori Piteşti, nici intenţiile familiei Axinte, care a donat partea sa de imobil unei fundatii, denumite "Sfinţii închisorilor", tocmai pentru a o transforma în muzeu. Că nu cunosc realitatea e una, însa a vorbi, "în principiu", despre asta şi pe ton acuzator mi se pare total nedrept şi neprofesionist. 
Clădirea fostei puşcării a funcţionat ca sediu al unei firme de construcţii încă din anii '70. După 1990, firma de construcţii s-a privatizat, iar clădirea a fost împărţită între trei entităţi. Singura parte (din fericire, aceea în care se află şi camera ororilor, camera 4 spital, în care s-a făcut reeducarea) care a intrat într-un circuit memorial este cea deţinută de familia Axinte (iniţial printr-o firmă care îi aparţinea, apoi prin fundaţia creată special pentru prezervarea memoriei asupra "Experimentului Piteşti"). 

Fundaţia "Sfinţii Închisorilor" încearcă de ani buni să găsească mijloacele financiare pentru a face din partea sa de clădire un muzeu. Pînă atunci, a amenajat cum a putut spaţiul pentru a putea fi vizitat. De ani de zile, foşti deţinuţi politic şi tineri interesaţi de subiect vizitează regulat fosta închisoare. În prezent, Fundaţia "Sfinţii Închisorilor" şi Centrul de Studii în Istorie Contemporană derulează un program în care grupuri de studenţi şi elevi vizitează periodic fosta închisoare şi primesc informaţii despre ce s-a întîmplat acolo. Tot acolo s-a desfăşurat şi o şcoală de vară tematică, în organizarea CSIC şi cu sprijinul Fundaţiei. 
Pe pereţii fostei puşcării se află şi expoziţia foto-documentară a Asociaţiei Rost despre şase figuri martirice ale sistemului concentraţionar comunist. 
În aceste condiţii, cred ca ar trebui să avem ceva mai mult respect pentru efortul familiei Axinte şi, în loc să ne dăm cu părerea despre ce e de făcut, să o ajutăm pentru realizarea unui obiectiv de interes naţional: organizarea muzeului. 
Despre bietul ministru al Culturii, dl Barbu, acest personaj de un comic trist şi de o incompetenţă crasă, ce să mai spun? În nici nu caz nu mă aşteptam să aibă habar despre ce se întîmplă cu fosta închisoare Piteşti şi nici să fie preocupat de păstrarea memoriei colective asupra unuia dintre cele mai odioase "fenomene" petrecute la noi sub regimul comunist.

Seja o primeiro a comentar