miercuri, 17 iunie 2015

În apărarea Familiei şi a Constituţiei. Din nou

Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, alcătuită din peste 80 de organizaţii neguvernamentale, a difuzat astăzi o scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, în care îşi manifestă susţinerea pentru o politică a ministerului "în sprijinul valorilor educației și familiei, pentru protejarea dreptului copiilor la o educație sănătoasă". De asemenea, Coaliţia apreciază măsurile luate de ministrul Câmpeanu în acest sens, precum şi activitatea unuia dintre consilierii săi, Romeo Moşoiu, căruia un grup de asociaţii civice i-a cerut demisia, în urmă cu cîteva zile, sub motivul unui pretins conflict de interese în care s-ar afla acesta. 

Romeo Moşoiu a fost vicepreşedinte al Asociaţiei "Părinţi pentru Ora de Religie", iar această organizaţie a semnat, alături de altele, o scrisoare deschisă împotriva educaţiei ideologice în şcoli. Cei care îi vor capul lui Moşoiu afirmă că funcţia lui de consilier al ministrului Educaţiei intră în conflict de interese cu calitatea sa de lider al APOR. O afirmaţie care nu se bazează pe nici un text de lege. Legea nu interzice unui consilier ministerial să facă parte dintr-o organizaţie neguvernamentală. Legea nu interzice nici ca un consilier ministerial să-şi exprime public propriile opinii. Dimpotrivă, Constituţia ne garantează tuturor libertatea de expresie - o libertate pe care una dintre entităţile semnatare ale cererii de demitere a lui Moşoiu, ActiveWatch, susţine că o apără (şi încă pe bani buni, din surse publice, locale şi europene).
Între contestatarii lui Moşoiu se mai află, alături de vreo cîteva nume de ONG-uri inexistente din punct de vedere juridic, şi mai vechile noastre cunoştinţe: Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), Asociația Umanistă Română, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI). Toate acestea şi-au făcut un nume de organizaţii de extracţie neomarxistă, care luptă de ani buni contra temeliilor creştine ale societăţii româneşti (să ne amintim de acţiunile lor privind prezenţa icoanelor în şcoli şi predarea religiei în şcoli - unde tocmai au mai încasat o înfrîngere zdrobitoare -, de sprijinul pe care îl acordă propagandei homosexualităţii, inclusiv în şcoli, de promovarea pe care o face educaţiei sexuale după norme distrugătoare...).
În fapt, cei care solicită demiterea lui Romeo Moşoiu au găsit în asta modul de a deturna discuţia de la fondul problemelor ridicate în scrisoarea semnată şi de APOR. Lor nu le convine ca românii să afle, iar politicienii să conştinetizeze şi să ia măsurile cuvenite faţă de otrava conţinută în programe de tipul "Sexul vs barza", gîndite şi băgate autorităţilor pe gît de ActiveWatch & Co.
Redau în continuare scrisoarea de azi a Coaliţiei pentru Familie şi Constituţie. (C.T.)

Domnule Ministru Sorin Câmpeanu


Asociațiile semnatare,  în calitate de membri ai Coaliției pentru Familie și Constituție, vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră desfășurată în sprijinul valorilor educației și familiei, pentru protejarea dreptului copiilor la o educație sănătoasă. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru în efortul de a oferi copiilor noștri un învățământ complet și de calitate.

Ne exprimăm îngrijorarea faţă de presiunea a 14 ONG-uri cu agendă și obiective străine de valorile familiei (o parte dintre acestea inexistente juridic), care doresc introducerea intempestivă a unei ore de educație sexuală în școala românească. Este binecunoscut eșecul înregistrat în Anglia, unde deși educația sexuală a fost introdusă de creatorii de programe sociale pentru a stopa procentul de sarcini la adolescente, cel mai mare din Europa în 2010, Anglia ocupă în continuare locul fruntaș, înregistrându-se de asemenea o creștere a numărului de sarcini și avorturi.

Salutăm măsura anunțată de dumneavoastră de evaluare corectă a contextului românesc în ceea ce privește introducerea unei educații pentru sănătate, prin prisma unor experți în educație și reprezentanți ai Academiei Române. În acest moment în școlile din România există disciplina opțională de educație pentru sănătate care poate fi rodată pentru  a se ajunge la o formă agreată de copii și părinți.

Certificăm faptul că domnul consilier Romeo Moșoiu este un cunoscător avizat al realității din societatea românească. Fost lider al studenților din Universitatea București și Liga Studenților din România, consilier la Președinția României și consilier în domeniul tineretului, cu o experiență notorie de peste 20 de ani, părinte a trei copii (în curând patru),  domnul consilier cunoaște pulsul societății și poate reprezenta corect în cadrul ministerului contextul referitor la familia românească și problematica educațională.

În ceea ce privește Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), un ONG reprezentativ având 40 de filiale în țară, APOR are drept obiectiv îmbunătățirea educației în cadrul învățământului din România, iar activitatea sa este în deplină consonanţă cu scopul ministerului, educaţia tineretului. 

Coaliția pentru Familie și Constituție are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale prin legile și Constituția României. În numele coaliției  formată din peste 80 de organizații non-guvernamentale:


Alianța Familiilor din România
Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România
Asociația  Părinților pentru Educație Sănătoasă
Asociația  pentru Apărarea Familiei și Copilului
Alianța pentru Demnitate Națională
Asociația  Familia și Viața
Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca
A.S.C.O.R. – Asociația  Studenților Creștin Ortodocși din România – toate filialele
Asociația Studenți pentru Viață
Asociația  Provita Media
Asociația  Darul Vieții
Asociația  Meșterilor Populari din Moldova
Asociația  Persoanelor cu Deficiente de Auz „Darul Sunetului”
Asociația  Christiana
Asociația  Ortodoxia Tinerilor
Fundația Bridge to Europe
Asociația  WorldTeach
Asociația  Prologos
Institutul “Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate
Asociația  Sf. Acoperământ al Maicii Domnului
Asociația  COMMUNIO
Asociația  Casa GRATIS PRO DEO
Asociația  “Simplu – România”
Asociația  pentru Revigorarea Tradiției – ART
Asociația  Primul Pas
Asociația  “Lemaan Ahai – de dragul fraților mei”
Asociația  Doamna Stanca
Asociația  pentru Cultura Alfa
Liga de Utilitate Publică
Asociația Rost
Asociația ”Basarabii”
Asociația ”Sfântul Împărat Constantin cel Mare”
Asociația pentru Libertatea Românilor
Asociația Dascălilor din România
Asociația ”Părintele Galeriu”, București
Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”
Asociația ”Triada”

Asociația ”Copil dorit”

Seja o primeiro a comentar