miercuri, 26 august 2015

Invitaţie: Atelier de bijuterii de poveste la „Casa cu Rost”

Bijuteriile adevărate se nasc din pasiune, talent și efort. Fiecare spune o poveste. Și fiecare se potrivește cel mai bine cuiva – acelei persoane care rezonează la poveste.
Ce-ar fi însă dacă am putea învăța să ne spunem povestea în cîteva zale și cîteva pietre (semi-)prețioase? Ce-ar fi dacă ma putea învăța să spunem și poveștile altora și astfel să-i bucurăm? Ați vrea să încercați?
Vă invităm să o faceți sîmbătă, 29 August a.c., de la ora 10.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei 155, tronson 8, etaj intermediar, cu intrarea prin str. Buzeşti, peste drum de Agenţia Tarom, între farmacia Sensiblu şi un notariat) în cadrul atelierului de bijuterii din zale.
Tainele frumosului meșteșug ne vor fi împărtășite de către talentata Ioana Nae, care ne va învăța la acest prim atelier să ne creăm cerceii de poveste, cu care vom pleca acasă.

”Încă din vremurile străvechi zalele, sub formă de cămăşi sau incluse în armuri şi/sau podoabe, au fost prezente în viaţa oamenilor. Vă ofer un colţ din această lume misterioasă a îmbinărilor din zale în combinaţii diferite şi pentru toate gusturile. Coliere cu zale mari, micromaille, european, japonez, persan, şi multe alte îmbinări pe care încă le descopăr, zale lucarate manual şi materiale variate” – Ioana Nae.
Taxa participare: 60 de lei
Toate materialele necesare sunt incluse în preţ!
Vă așteptăm cu drag și bucurie!
Pentru detalii și rezervări : 0734131377

Seja o primeiro a comentar